Imaginile sunt cele care conduc cel mai bine directia, ca apoi dupa ce setam nivelul de detaliu, culoare, atmosfera rugam clientul sa Raspunda cu un "act de incredere" in proces si sa ne permita o abordare diferita si mai indrazneata, o abordare noua.
In fiecare proiect plecam de la un brief si de cele mai multe ori clientul vine cu o serie de imagini.
De ce? Referintele si imaginile ne ajuta foarte mult dar pot fi si cel mai mare "dusman" al nostru pentru ca de multe ori discutiile si conceptul raman blocate in acele referinte. Din acest motiv rugam clientul sa aiba incredere in noi si in abilitatile noastre de a prelua conceptul si a veni in procesul de creatie cu un spatiu atipic, un design specific pentru acel loc si pentru business-ul lor. Aceasta a fost abordarea noastra si in ceea ce priveste Papila.
Am dorit sa creem un design de interior ce nu este tipator, il vezi odata, iti place si apoi uiti, te concentrezi pe mancare dar ai o stare de bine pe care ti-o lasa in subconstient spatiul cu tot ce are.
Atentia pe mancare si pe servire a fost principalul nostru subiect. Apoi am preluat povestea Papilei si a culorilor ce apar prima data cand vorbim de papile gustative, de mancare sanatoasa. Rosul terracota si verdele s-au potrivit directiei noastre. O analiza a fatadei, a tamplariei visinii si a arhitecturii interioare a condus la impartirea functiunilor si optimizarea spatiului.
Materialele le-am decis in studio prin suprapunerea texturilor si a ideii de sufragerie. Nostalgia materialelor prezente pe vremuri in sufrageria anilor 80, ratanul, masa din stejar, aplicele pe perete si oglinda putin texturata, draperia sunt actori ai povestirii noastre despre o sufragerie a gusturilor.
A rezultat un spatiu cu o zona de servire de impact si zona de mese cu atmosfera de bistro si un separeu gata sa serveasca o familie de prieteni mai mare. Sufrageria ramane un simbol al adunarii in familie, al comunitatii. Aceasta atmosfera am reusit sa o construim aici.
Papila a devenit un local foarte cautat In Bucuresti prin detaliile sale precum masa aranjata in separeu lucrata manual, atmosfera placuta si brandingul discret dar prezent. Atrage oameni cu interes la ce se intampla in oras, la un stil de viata sanatos, curiosi despre mancare, trenduri si design.
Am obtinut o relatie de incredere intre noi si beneficiari, relatie ce a fost construita pe parcursul proiectului si validata si mai mult in momentul in care au deschis. Feedback-ul si aprecierile clientilor pentru design si bineinteles pentru mancarea lor au reconfirmat ceea ce noi ne-am dorit. Un produs complet, un produs prezentat nu doar in farfurie dar prin atmosfera adusa de amenajarea interioara.
Proiectele in care increderea beneficiarilor a fost totala in noi au avut cel mai mult de castigat avand cele mai multe aprecieri atat din partea clientilor cat si din partea oamenilor in domeniu HoReCa.
Gault & Millau au premiat Papila pentru mancare si atmosfera, Romanian Design Week a nominalizat si prezentat proiectul in cadrul evenimentului din Bucuresti la categoria cea mai buna Arhitectura. A fost nominalizat la BigSee Design Awards in Ljubljana si shortlisted la Anuala de Arhitectura Bucuresti 2019. In 2020 a fost selectionat pentru Iconic Design Awards 2020. Aceste nominalizari sunt o confirmarea a faptului ca putem face arhitectura de interior de calitate atat timp cat exista incredere intre beneficiari si arhitecti.